La mohorâtul căpătâi
Curtenii întrebară:
Măria Ta , doreşti tămâi
Ori sabie de pară?

Dar el tacea. Din cind in când
In somn, părea că gemme.
Parada orelor trecind
Cu fum şi raze, rând pe rând,
Crea faimoase steme.

Si-atunci , războinici creduncioşi,
Cu feţe mari , ursuze
Ca nişte mândri chiparoşi
L-au sărutat pe buze.

Dar El, cu ochii mustrători
Privind in zare munţii
Zicea: Straini rătăcitori,
De ce-mi sădiţi aceste flori,
In starturile frunţii?

————————-
Iar intr-o zi , un mag pribeag
Veghind ciudata-i boală,
Lăsă pe gura lui cu mir
O veştedă petală

Si-ncet, inviotat la grai
El zise cu uimire:
Iubita mea, aici erai?
Primeşte acum in acest rai
Inelul meu de mire !

( Frinturi de aducere aminte a uneia din marile poezii de dragoste – A.Doinaş- “Balada prinţului nesărutat”)