urletul limbii la naşterea poetului ~ Stefan Augustin Doinaş

într-o noapte în timp ce vuia
codrul din creştete
Dumnezeu mă soma c-o nuia
moale: rosteşte-te!

mă rosteam însă cum să-mi înalţ
slava cu ţipete ?
nici o scară spre cerul de smalţ
nici un scripete

mă rosteam însă vai! ce arbust
gingaş e sîngerul :
cum să-ncapă în trunchiu-i îngust
dracul şi îngerul ?

mă rosteam şi dansau tot mai jos
astrele sprintene
Dumnezeu apăsîndu-mi gelos
burta sub pintene

mă soma şi-am urlat ca din teasc:
fiara luminii mă
cotropeşte şi – iată: îmi nasc
propria inimă !

(No Ratings Yet)