Vânătoare de şoim ~ Stefan Augustin Doinaş

în zori de zi când cea din urmă stea
este sătula de isprăvi nebune
un prinţ al vânătorii povestea
şi-un gramatic nota ce i se spune

“mai mare-n evul ce mi s-a predat
o altă întâmplare nu există”
– marite domn! am un condei ciudat:
în loc de “mare”-a scris cu lacrimi “trista”
“afară astrul zilei neclintit
sună din bronzuri vechi ca o fanfară”
– măria ta! condeiul meu smintit
notează “înlăuntru” nu “afară”
“la fel de-aprinsă-n învelişul ei
simţeam bătaia sângelui în vine:
o flacără sporindu-se-n ulei”
– stăpâne! s-a notat aceasta bine
“de patru zile şoimul aştepta
flămând cu ochiul galben cum e luna”
– să fim mai drepţi cu el măria ta!
“de patru zile” nu: “dintotdeauna”
“în colivia-i strâmtă fără somn
lipsit de zari murea de trandavie”
– sunt zari care se nasc mărite domn!
şi scăpară cumplit în colivie
“aidoma cu el tânjeam spre cer
să-ndestulez vederile-mi auguste”
– stăpâne! poftele măririi cer
cât nu e-n stare limba ei să guste
“atunci l-am scos din lat” – ba nu l-ai scos!
“ştiam simţâmd cum muşca din mănuşă
ce patimi poartă-n pliscul fioros”
– aşa-i! dar nu ştiai ce poartă-n guşă
“cuprinsu-ntreg părea ca scos din minţi
deşi nu-l tulburau măcar zefirii”
– stăpâne! nu se cade să te minţi:
launtrul iscă tulburarea firii
“haitaşii-aveau pe chip surâs felin
de câini zeloşi care-şi confirmă faita”
– mărite domn! golanii simt din plin
când ura de al curte-asmută haita
“eram atât de mare” – un pigmeu!
“ca un topaz întinderea măruntă
lucea stropită-n inelarul meu”
– dar doamne! nu era inel de nuntă.
“visam o pradă mare mai presus
de orice zvăcnet de aripi mortale”
– visai să pui în locul stelei sus
obscura stemă a domniei tale!
“parcă vânam prin mine urmărind
pe dincolo de orice cuviinţa
o pasăre ce zboară, de pe-un grind
ce mă răsfrange-n ape o fiinţă
ce mă-ntrecea şi mă urma în timp
şi valurea cu-o ritmică aripă
oglinda unui aprig anotimp
în care toate concentrate-n clipă
mă proslaveau liturgic împrejur:
câmpii şi oşti donjoane şi ducate
veneau urlând în calea mea o! jur
vânam prin clare zile spintecate
de răsuflarea mea simţeam că sunt
ca şoimul ce-şi găseşte-adevăratul
destin fantoma unui prinţ mărunt
în care se trezeşte împăratul
eram prea exaltat ca să observ
că şoimul meu pierise supt de zare
dar simt acum că agerul meu serv
el – vânătoru-a ce mi se năzare
pe bolţi cu vulturi şi ereţi complici
îmi răspândeşte numele-n tărie”
– te-nşeli stăpâne! şoimul e aici
pe mâna mea şi aripa lui scrie

(No Ratings Yet)

Loading...