Pe luncă sună coasa; jos pe vale,
Copii fac larmă, râd, se iau la trântă:
Pe creangă vesel un florinte-mi cântă…
Ce dulce-i glasul ciripirii sale!
Din păpuşoi un iepur sare-n cale:
Seninul zilei oare nu-l încântă?
Un foşnet lin de frunze-l înspăimântă
Şi fuge — parcă cerul se prăvale!…
Albine fierb; lăcuste, greieri saltă;
Ţânţari se bat; fug fluturi albi departe…
Bondarul singur zice ca din carte…
Eu însă zac pierdut în iarba-naltă,
Privind, cu ochii beţi de poezie,
A cerului albastră-mpărăţie!