De la mine pân’ la tine
Numai stele şi lumine!
Dar ce sunt acele stele?
Sunt chiar lacrimile mele
Ce din ochii-mi au zburat
Şi pe cer s-au aninat
Cum se-anină despre zori
Roua limpede pe flori!…
Vărsat-am multe din ele
Pentru soarta tării mele!
Multe pentru cei ce sunt
Pribegiţi de pe pământ!
Multe lacrimi de jelire…
Iar de dulce fericire
Ah! Vărsat-am numai două,
Şi-s luceferi amândouă!
Sevilia, 1853