Poezii, Rime si Versuri

Haiducul ca transformant

Autor / Poet: Alexandru Andrieş
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

I-adună Vasile pe boieri în casă,
Le dă de băut şi le zice “E groasă!
Tovarăşul haiduc ne ţine în teroare,
Conştiinţa ţărănimii prinde aripioare,
Situaţia devine îngrijorătoare,
Aşa că vă rog să propuneţi
Măsuri de rigoare!”

Boierul Căianu se ridică-n picioare,
Zice “Situaţia nu-i gravă, cum, desigur, pare;
Tovarăşul haiduc tre’ să aibă un viciu,
Fata mea e gata pentru sacrificiu,
De doi ani aşteaptă, dar a pus o condiţie :
Să fie ajutată-n acţiune şi de către miliţie”.

Se aşează Căianu, se ridică Grigore,
Zice :”N-avem timp, tovarăşi, de-acţiuni minore,
Propun să tocmim o ceată domnească
Care să-l înşface şi să-l lămurească.
În sprijinul propunerii aduc acest cufăr
Şi-argumentul că-l cunosc personal,
Şi că nu pot să-l sufăr!
Nu pot să-l sufăr!”

“Să nu ne pripim cu astfel de brutalisme”,
Intervine Rotter, scârţâind din cizme:
“Tovarăşul haiduc pare om educat,
Precis că nu-i convine-un astfel de trai agitat…
Pun pariu că la mijloc e un ghişeft barosan
Şi că precis câştigă mult mai mult
Decât câştigăm noi, pe an!”.

“Concluzionând”, Vasile intervine:
“Sunt trei propuneri, dac-am înţeles bine:
Fata Căianului să-l lămurească
Sau să-l convingă o comisie domnească.
În ceea ce mă priveşte pe mine,
A treia propunere mai mult îmi convine
Şi propun ca soluţie haiducia, precis
Vom fi mult mai bogaţi, cum bine Rotter a zis,
Başca avantajul pe care-l neglijaţi:
De a fi, de popor, în folclor cântaţi,
Plus surpriza că tovarăşul haiduc
Se va trezi peste noapte concurat de-un grup
Care, din punct de vedere social,
Va fi catalogat pozitiv,
Reprezentând Noul Val!”




LEAVE A COMMENT