Omul începuse să vorbească singur…
Şi totul se mişca în umbre trecătoare -
Un cer de plumb de-a pururea domnea,
Iar creierul ardea ca flacăra de soare.
Nimic. Pustiul tot mai larg părea…
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, -
Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,
Omul începuse să vorbească singur…
[ Short URL ... ]
nu sunt o fana bacovia dar poezia asta e tarea frumoasa,merita citita!
super …pt cunoscători