Poezii, Rime si Versuri

Angelina

Autor / Poet: George Coşbuc
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

Ca Dumitru-n albanime
Mai viteaz nu era nime,
Nici la braţ mai viguros,
Nici la umblet mai frumos:
Era înger la iubire,
Zmeu era la războire;
Între fete curcubeu,
La bătăi trăsnet şi leu.
El cu dragii săi tovarăşi
La război pornit-a iarăşi,
Dar pe drumul lat şi-ntins
L-a cuprins un dor pe cale:
Dorul Angelinei sale.
Şi el zice către fraţi:
Dragii mei! Voi m-aşteptaţi,
Până-n seară, până-n noapte,
Până mâine-seară poate,
Pân mă duc la draga mea
Căci nu pot de dor de ea!
Astfel zise lin şi blând
Şi-apoi pleacă şuierând
Pe poteca mult bătută,
Care duce la palută!

La palat dacă-a sosit
Porţile-nchise-a găsit.
Ce-i aceasta? Niciodată
N-a fost poarta sub lăcată,
Şi-acum pentr-ntâia oară
Geme poarta sub zăvoară?!
Greu uimit d-aceste, el
Bate-n poartă-ncetinel.
Vine-o babă şi-l priveşte,
De pe zid apoi vorbeşte:
Ce tot baţi? Mergi înapoi!
N-ai să caţi nimic la noi!

Şi Dumitru greu mâhnit
De răspunsul ce-a primit,
Bate-n poartă cu piciorul,
Sparge poarta cu toporul:
Intră-n casă şi gemea;
Căci în casă ce vedea?
Un fecior oh, bată-l vina
Ţinea-n braţe pe-Angelina,
Şi glumea, şi-o dezmierda
Şi cu foc o săruta.

Trist Dumitru geme, zbiară
Şi-n mânia lui amară
Prinde lemnul sclipicios:
Angelina cade jos,
Crud bolboroseşte-n sânge,
Lin oftează şi se stânge.
Viperă cu două limbi!
Astăzi juri şi mâini te schimbi!
Astăzi juri pentr-a-nşela,
Mâine-nşeli pentru-a jura:
Deci să moară mişeleşte
Inima care minţeşte!
Apoi crunt şi disperat
Către tânăr s-a-nturnat:
Vezi cadavrul!… Dublă crimă…
Este chiar a ta victimă…
Sân zdrobit de două ori…
Pleacă fruntea… taci şi… mori!
Barda fulgera prin aer;
Un suspin înfrânt şi-un vaier,
Şi-un fecior tânăr frumos,
Mort de bardă cade jos.

Ucigaşul lung priveşte
Sângele cum abureşte
Şi tăcut ca fierul stând
El se pare tremurând:
Simte-ale mustrării icuri
Şi din gene-i lunec picuri.
Iar în urmă s-a plecat,
Trupurile-a ridicat
Şi-aşteptând până deseară,
Cu ele-a grăbit la moară
Şi la ţărm groapă săpa,
Acolo le-nmormânta.

Şi de-atunci Dumitru n-are
Linişte şi zi cu soare;
Şi d-atunci mereu plângea
Lângă moară şi zicea:
Moară! pentru orişicine
Macină fărina bine!
Căci copila ce-am ucis
A fost singurul meu vis,
A fost blândă cum e steaua
Şi mai albă decât neaua!
Macină fărina bine,
Moară, pentru orişicine!
Căci voinicul ucis azi
A fost nobil şi viteaz!

Şi pe locul, unde fu
Tânăru-ngropat, crescu
Un cipres cu frunză lată;
Unde-a fost dânsa-ngropată,
Au crescut viţe de vii.
Şi d-atunci prin bătălii
Toţi la chiparos s-adun
Şi pe rane frunză pun:
Căci e frunza fermecată,
Vindecă ranele-ndată.
Iar la vie rând pe rând
Curg bolnavii, căci gustând
Fructul viţei fermecate
Iar le dă lor sănătate.

(Cluj, octombrie 1885)

Baladă din Albania




LEAVE A COMMENT