Poezii, Rime si Versuri

Puntea lui Rumi

Autor / Poet: George Coşbuc
Comentarii (2) | Adaugata de mihella

I

Rumi adunase-n creier
Toată cuminţenia lumii —
Şi-ntr-o zi regele Gupta
Cheamă la palat pe Rumi.
„Mâine-i Anul nou, ştii bine.
Şi-obicei din vremuri este
Ca-ntr-această zi să fie
Sărbătoare de neveste.

Şi-aş dori vrun lucru mare !
Tu eşti sfânt, aşa se spune,
Faci minuni; şi mâine tocmai
Ce n-aş da pentr-o minune.
Înmulţim splendoarea zilei
Vrei ? Găseşti tu una-n pripă.”
Rumi a rămas pe gânduri,
Negăsind răspuns o clipă.

Şi-a plecat. Făcuse dânsul
Mari minuni de alădată,
Dar acum avea prilejul
Pentru cea mal minunată.

II

P-un şes larg sunt adunate
Ginţile din Himalaia,
Oşteni negri-n coifuri albe,
Priricipi, preoţi, sclavi şi raia.
Toţi bărbaţii stau d’oparte,
Iar la mijloc stau fecioare
Şi neveste-n largă horă,
Toate-n port de sărbătoare.

Iar regina joacă-n frunte
Cu optzeci de principese.
La un semn s-alină jocul,
Şi-acum Rumi-n mijloc iese.
El avea un cort d’oparte,
Iar în cort ? Cine-ar şti spune !
El încet desface cortul
Cu ascunsa lui minune.

Se ivesc doi stălpi, în urmă
Alţii doi, apoi mărunte
Peste stâlpi câteva scânduri.
Ce era ? O simplă punte. —
„Rege, nimeni nu cunoaşte
Ce-i in sufletul femeii,
Numai cei de sus ! Şi iatä
Şi-ntr-un lemn s-arată zeii !

De va trece peste punte
O femeie credincioasă,
Se va-nfrumoşa femeia,
Rămâind mereu frumoasă.
De va trece însa una
Care şi-a-nşelat bărbatul,
Ea se va negri ca noaptea,
Astfel ispăşind păcatul.

Dar eu cred că nu-i nici una
Cu păcate ! Cea mai castă
Treacă-ntâi! Şi-apoi să treacă
Rând pe rând câte-o nevastă.”
Şi-a tăcut. Erau în şiruri
Zeci de mii de sute
De femei: ce de credinţă
La un loc, ce de virtute !

Dar virtutea — zice Veda —
Este mută, vecinic rece.
Gupta strigă, dă un ordin,
Dă pe-al doilea, dă vro zece
Ş-apoi zâmbitor priveşte
Spre regină — „De se poate,
Treci tu-ntâi, şi după tine
Au să treacă-n urmă toate !”

— „Dacä vrei, eu trec, nu-mi pasä !
Dar chiar eu ? Nu se cuvine
Să pui, rege, la-ndoialä
Sufletul unel regine.
Mä-nroşeşte singur gândul
Că tu ai aflat cu cale
Tocmai azi să pui la probă
Inima nevestei tale !”

Şi-a rămas pe loc regina,
Regele-a privit sinistru
Spre Nipunica, nevastă
Celui mai frumos ministru.
„Iară, rege, zise dânsa,
Nu pot suferi privirea
Multor ochi! Sunt sfiicioasă;
Eu aş trece, însă firea…”

Principesele-nroşite
Bucuros voiau să treacă,
Dar putea să mintă puntea,
Vrun nedrept putea să facă,
Ori mai ştii ? Bătrânul Rumi
Face-o glumă, cum se vede ;
Şi-i atât de slabă puntea,
Că-n ea nu te poţi încrede.

Ş-apoi cum să creadă lumea
Ce vor spune nişte lemne ?
Regele, muşcându-şi gura,
A täcut, convins pesemne.

—„Dar minunea unde-i, Rumi ?”
Punând degetul pe frunte
A zâmbit bătrânul preot:
— „Puntea e ca orice punte !
Nici virtutea n-o arată,
Nci păcatul, dar azi, rege,
Dintr-o punte mincinoasă
Trei minuni tu poţi alege.

Multe bunuri are omul,
Dar virtutea cea mai mare
E să nu se ţie mândru
Cu virtuţile ce are ;
Deci nu-i o minune dacă
Dintr-atâte mii de sute
De femei, nici una mândră
N-am găsit de-a ei virtute ?

Iar frum’seţea-i bun netrainic
Şi ispititor la rele,
Ştiu nevestele-acest lucru,
Şi, vezi, ce cuminţi sunt ele!
Când ajungerea frumuseţii
Este-atât de lesnicioasă,
Nu-i minune că nici una
N-a voit a fi frumoasă ?

Iar minunea cea de-a treia,
Care va fi vecinic nouă,
E că toţi noi până astăzi
N-am ştiut pe cele două !”
A râs regele, curtenii
Toţi au râs, şi-a râs poporul
Şi-a râs însuşi sfântul Rumi,
De minuni iscoditorul.

Dar râzând, priveau bărbaţii
Neîncrezători la scânduri:
I-a cuprins o presimţire
Şi-au căzut pe multe gânduri,
Iar nevestele ? Vădite
Cu virtutea-n faţa lumii,
Făceau haz că d-astă dată
A păţit ruşine Rumi.

(1893)




  1. avatar
    iacob zice

    ‘toata cumintia lumii’

  2. avatar
    Maxine Vernec

    What was the origin inspiration for the above poem. Rumi has been rediscovered now as one of the greatest islamic poet. What was Cosbuc’s knowledge of Islam literature?

LEAVE A COMMENT