Poezii, Rime si Versuri

Ştefan cel Mare

Autor / Poet: Mihai Eminescu
Comentarii (1) | Adaugata de mihella

(schiţe de imn)
I

Carpaţii arate
Seninele frunţi
Şi focuri pe-orişice
Culme de munţi.
Să arză tulpine
Întrege de brazi,
Căci astăzi ne vine
Eroul viteaz,
Ne vine Ştefan cel Mare.

Cum oare, o, ţară,
Tu n-o să-l cunoşti,
Când sună fanfară
Chemarea de oşti,
Când buciume sună
În văi şi pe plai
Şi oastea s-adună
Călare pe cai ­
Pe steaguri cu semne de bouri?

II

Pe creştete nalte a munţilor suri
Clădiţi de asupra de negre păduri
Trupine de brazi laolaltă;
Clădiţi-le falnic; daţi-le foc,
Şi lumea privească un semn de noroc
Pe orişice culme înaltă.

Mânat de credinţă, mânat de profet,
Din negre pustiuri, porni Mohamet,
Stârnind mulgătorii de iepe;
Îneacă o lume în flacări şi fum
Şi moartea-i netează al gloriei drum:
E moartea stăpână pe stepe.

Ce zgomot de bucium şi arme, ce val!
Când Ştefan se suie călare pe cal
Răspunde Suceava din urmă,
Şi nimeni nu ştie cum tu ai ajuns
Să ştii de ce munţii săgeată-ai pătruns ­
Şi-a codrului cale se curmă.
Răsună pământul de tropotul des,
De-atâtea oştire de munte, de şes,
Răspunde sunare din nouri;

Cu sunet de bucium la munte şi plai,
C-o oaste întreagă călare pe cai.
Cu steaguri cu semne de bouri.




LEAVE A COMMENT