Poezii, Rime si Versuri

A şaptea elegie (11 elegii – 1966)

Autor / Poet: Nichita Stănescu
Comentarii (0) | Adaugata de djt3o

Opţiunea la real

Trăiesc în numele frunzelor, am nervuri,
schimb verdele pe galben şi
mă las pierit de toamnă.
În numele pietrelor trăiesc şi mă las
cubic bătut în drumuri
cutreierate de repezi maşini.
Trăiesc în numele merelor şi am
şase sâmburi scuipaţi printre dinţii
tinerei fete dusă cu gândul tot
după leneşe dansuri de ebonită.
În numele cărămizilor trăiesc,
cu brăţări de mortar înţepenite
la fiecare mână, în timp ce îmbrăţişez
un posibil gălbenuş al existenţelor.
Niciodată n-am să fiu sacru. Mult,
prea mult am imaginaţia
celorlalte forme concrete.
Şi nici n-am vreme din pricina asta
să mă gândesc
la propria mea viaţă.
Iată-mă. Trăiesc în numele cailor.
Nechez. Sar peste copaci retezaţi.
Trăiesc în numele păsărilor,
dar mai ales în numele zborului,

Cred că am aripi, dar ele
nu se văd. Totul pentru zbor.
Totul,
pentru a rezema ceea ce se află
de ceea ce va fi.

Întind o mână, care-n loc de degete
are cinci mâini,
care-n loc de degete
au cinci mâini, care
în loc de degete
au cinci mâini.

Totul pentru a îmbrăţişa,
amănunţit, totul,
pentru a pipăi nenăscutele privelişti
şi a le zgâria
până la sânge
cu o prezenţă.

 




LEAVE A COMMENT