Poezii, Rime si Versuri

Poezie de Pasti

Autor / Poet: Valeriu Cercel
Comentarii (9) | Adaugata de mihella

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale ;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi “ziua bună”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână ;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină :
Va coborî din morţi, spre Înălţare
Isus, a lui Maria, cu lumină !

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit !)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator…

……………………………………

În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie, ‘ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevărat !”
Pe pajiştea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie…..

Aş vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare…..

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge…..

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.




  1. avatar
    ana

    foarte frumos mai ales cel cu tatele iepurasi

  2. avatar
    doina

    niciodata nu am citit o poezie mai frumoasa.. aproape ca o stiu pe dinafara de cate ori om citit-o!m-a rascolit si mi-a
    creat o stare de multumire gandindu-ma la sarbatorile pascale de ,,acasa,,.Numai ca radacinile mele parintii nu mai sunt:
    dar simt mirosul odailor si bucatariei in sarbatoare.multumesc ca mi-ai dat ocazia sa citesc !

  3. avatar
    Ionut

    in ziua de paste toti copiii azi se-mbraca cu ce au ei ma frumos si parintilor lo canta invierea lui Hristos

  4. avatar
    Dragos

    Omg ce poezie superba….
    Este una dintre cele mai frumoase poezii pe care le-am citit.

  5. avatar
    Andrei

    Pasti Pasti esti frumos
    Tu ne-a duci mancare multa
    Si de oua nu mai zic
    Ca ne umpli de datori

  6. avatar
    maria

    o poezie
    nu inseamna
    doar niste vrersuri
    ci un dar foarete frumos
    e o poezie de la dumnezeu
    care te lauzi
    foarte frumos…=)))

  7. avatar
    anica

    paste paste esti frumos ca un soare de cabanos…

  8. avatar
    ana

    paste paste dulce paste te astept sa vii…dar la anu sami aduci cadouri multe..k s zbor in nori

  9. avatar

LEAVE A COMMENT