Faptul zilei ~ George Coşbuc

Ca lacrima-i limpede cerul
Şi-aproape de ziuă. Frumos
Stă-n mijlocul bolţii Oierul,
Luceafăru-i gata s-apuie,
Iar Carul spre creştet se suie
Cu oiştea-n jos.

Şi doarme şi apa şi vântul.
Iar spaima şi oştile ei
Ţin mort, subt călcâie, pământul.
Şi-atâta e roua ce-o plânge
Câmpia, că-n palme-o poţi strânge
Ca-n cupă s-o bei.

Pe-ncetul tăria-nflorită
Cu galben ca strugurii copţi
S-albeşte din clipă-n clipită.
Pe culmi întunerecul piere,
Dar valea e-n neagra putere,
A umedei nopţi.

Pe sus, pe pustiile zgheaburi,
Prin râpele munţilor suri,
Zac zmeii cu trupul de aburi,
Şi ceaţa prin noapte-nchegată
Stă-n hainele morţii-mbrăcată
Pe-albastrele păduri.

Dar vântul cel fără de pace
Începe să cânte-n brădet –
Şi tot mai lumină se face;
S-albeşte strâmtoarea cărării,
Pe rând depărtările zării
S-apropie-ncet.

Văd clăile-n câmp, pe coline
Cunosc singuratecii ulmi,
Şi-acum, la lumina ce vine,
Încep să se mişte greoaie,
Făpturi purtătoare de ploaie,
Se urcă pe culmi.

Din stânga, din dreapta, din faţă,
Din râpi şi pe-o sută de căi,
Ies dungi plutitoare de ceaţă
Şi-n cale s-adună cărunte
Târându-se-alene spre munte
De-a lungul prin văi.

E-n flacără bolta senină,
Şi fără-ntrerupere-acum
Se varsă tăcută lumină,
Se varsă grăbită, se-ntinde
Pe dealuri, pe coaste, s-aprinde
Pe şesuri, pe drum.

Şi parcă străbate-o săgeată
De-a lungul câmpiilor reci –
O dungă de soare s-arată,
Şi-i creşte pe şesuri lucirea,
Şi iată-l în toată mărirea
Puterii pe veci!

Murmurul din dealuri pătrunde
Prin văi, şi din vale-n păduri;
Ca-n farmec, eu nu ştiu de unde
E plin de mişcare pământul,
Şi cântă şi codrul şi vântul
Şi-o mie de guri.

Ici oameni cu coasa pe umăr,
Şi fete cu secerea-n brâu,
Iar gloata cea fără de număr
A celor de-o sută de neamuri
Se joacă-n arinii cu ramuri
Întinse pe râu.

Şi care, şi turme-n pripoare
Pe umede coaste răsar –
Sunt toate-ale tale, tu Soare!
Făptură tu dând dimineţii,
Eşti singur fiinţa vieţii
Şi-al lumii altar …

(Literatură şi artă română, 1900, nr. 3)

(No Ratings Yet)

Loading...