Faptul zilei ~ George Coşbuc

Ca lacrima-i limpede cerul
Şi-aproape de ziuă. Frumos
Stă-n mijlocul bolţii Oierul,
Luceafăru-i gata s-apuie,
Iar Carul spre creştet se suie
Cu oiştea-n jos.

Şi doarme şi apa şi vântul.
Iar spaima şi oştile ei
Ţin mort, subt călcâie, pământul.
Şi-atâta e roua ce-o plânge
Câmpia, că-n palme-o poţi strânge
Ca-n cupă s-o bei.

Pe-ncetul tăria-nflorită
Cu galben ca strugurii copţi
S-albeşte din clipă-n clipită.
Pe culmi întunerecul piere,
Dar valea e-n neagra putere,
A umedei nopţi.

Pe sus, pe pustiile zgheaburi,
Prin râpele munţilor suri,
Zac zmeii cu trupul de aburi,
Şi ceaţa prin noapte-nchegată
Stă-n hainele morţii-mbrăcată
Pe-albastrele păduri.

Dar vântul cel fără de pace
Începe să cânte-n brădet –
Şi tot mai lumină se face;
S-albeşte strâmtoarea cărării,
Pe rând depărtările zării
S-apropie-ncet.

Văd clăile-n câmp, pe coline
Cunosc singuratecii ulmi,
Şi-acum, la lumina ce vine,
Încep să se mişte greoaie,
Făpturi purtătoare de ploaie,
Se urcă pe culmi.

Din stânga, din dreapta, din faţă,
Din râpi şi pe-o sută de căi,
Ies dungi plutitoare de ceaţă
Şi-n cale s-adună cărunte
Târându-se-alene spre munte
De-a lungul prin văi.

E-n flacără bolta senină,
Şi fără-ntrerupere-acum
Se varsă tăcută lumină,
Se varsă grăbită, se-ntinde
Pe dealuri, pe coaste, s-aprinde
Pe şesuri, pe drum.

Şi parcă străbate-o săgeată
De-a lungul câmpiilor reci –
O dungă de soare s-arată,
Şi-i creşte pe şesuri lucirea,
Şi iată-l în toată mărirea
Puterii pe veci!

Murmurul din dealuri pătrunde
Prin văi, şi din vale-n păduri;
Ca-n farmec, eu nu ştiu de unde
E plin de mişcare pământul,
Şi cântă şi codrul şi vântul
Şi-o mie de guri.

Ici oameni cu coasa pe umăr,
Şi fete cu secerea-n brâu,
Iar gloata cea fără de număr
A celor de-o sută de neamuri
Se joacă-n arinii cu ramuri
Întinse pe râu.

Şi care, şi turme-n pripoare
Pe umede coaste răsar –
Sunt toate-ale tale, tu Soare!
Făptură tu dând dimineţii,
Eşti singur fiinţa vieţii
Şi-al lumii altar …

(Literatură şi artă română, 1900, nr. 3)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
wallpaper

2 Comentarii

  1. Faptul verii/zilei prezintă trezirea naturii într-o dimineaţă de vară. Poezia este o cosmogonie în miniatură. La început tabloul este static, apa, câmpia, vântul dorm sub cerul clar, ca lacrima. Lupta dintre lumină şi întuneric se dă dincolo de zare şi se sfârşeşte cu biruinţa luminii. Odată cu apariţia luminii întegul peisaj se animă: oamenii cu coasa pe umăr merg la muncă. Tot acest freamăt este un adevărat imn pe care viaţa îl înalţă Soarelui.

    Şi care, şi turme-n pripoare
    Pe umede coaste răsar –
    Sunt toate-ale tale, tu Soare !
    Făptură tu dând dimineţii,
    Eşti singur fiinţa vieţii
    Si-al lumii altar …

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.