Apoetul ~ ovidiuvasile

Apoetul

Ce este acela care
Prinde-a scrie poezii
Când şuvoiul de cuvinte
E prea gros pentru-a vorbii,

Stă să dea pe dinafară,
Să se piardă ca un fum,
Dar peniţa îl salvează
Şi-l redă aici şi-acum!

Chiar de-s vorbe fără noimă,
Ele vin din univers
Şi nu ştiu să fac din ele,
Numai strofe,numai vers.

Dacă-mi place sau nu-mi place,
Nimenea nu m-a întrebat.
Pur şi simplu într-o seară,
M-am trezit că s-a întâmplat!

Şi…să fie o minune?
Nu mai stau ca să întreb,
Nu e vreme,căci şuvoiul
Umple foaia,monitorul,casa mea,pământu-ntreg!

Şi cuvintele-s firave.
De-au ajuns cumva pe jos,
Nu mai au nici o putere,
Nu mai au nici un folos.

Să-mi permit să pierd Cuvântul?
Este… de la Dumnezeu!
El a fost întâi pe lume!
Şi pe urmă, am fost eu.

(No Ratings Yet)

Loading...