Amintiri armate ~

Amintiri armate

Din memorie ascunse
Ies afară la semnal,
Dat de cel ce controlează
Mecanismul infernal
Al depozitului mintii,
Diavolul gestionar,
Care-alege şi sortează
Şi păstrează-n arhivar,
Amintiri periculoase
Şi imagini de coşmar.

Noi cu ale noastre scule
Şi cu tehnici de resort,
Ne păstrăm în amintire
Informaţii pe suport.
În memorie doar codul
Care-l poate definii,
Cele bune, într-o parte
Cele rele…pe pustii.
Amintirile sunt arme
Deţinute ilegal,
În memorii colective
Programate-n principal
Să dezvolte sentimente,
Într-un psihic anormal,
Adormite şi reglate
Să pornească la semnal

Când se-nfruntă…înălţaţii
În concepte şi idei,
De virtuţi şi interese,
Ale răului din ei.
Au soluţia finală,
Au în mânecă un as,
Amintirea colectivă,
Amintirea de necaz.

Din memoria globală
Amintirea-n somn latent,
Se trezeşte cu un cântec,
Cu, o ştire de moment.
Iar mulţimea derutată
Mase largi,carne de tun,
Uită despre omenie
Uită tot ce este bun.

Amintindu-şi de necazuri
Chiar trăite de strămoşi,
Trag prezentul în trecutul
Unor lupte de cocoşi,
Ca de păsări fără minte
Ce se luptă până mor,
Amăgindu-se pe sine
Şi pe cei din jurul lor,
Că soluţia finală…este
Calea dreaptă de urmat
De onoare, de virtute,
De politică de stat.
Omenia şi credinţa?
Pentru timpuri care vin,
Timpuri bune şi de pace
Pentru care ne jertfim

Să rămână-n amintire,
O sămânţă de venin,
Ca să aibă înălţaţii,
Un laborator divin,
Unde amintirea-i vie
Prelucrată cu folos,
Transformată în pericol,
În idee cu focos.
Dor de amintire tristă
Şi cu foc răzbunător,
Activat de ignoranţă,
La popor neştiutor.

Că politica e curvă,
Ăsta-i fapt verificat.
Amintirile că-s arme,
E păstrat… secret de stat.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
background

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.