Ce mult aş vrea să mai iubesc o dată,
Să simt din nou a vieţii primăvară,
În drumul meu pustiu să mai răsară,
Ca din poveşti, o zână adorată.
Să scriu răvaşe lungi, şi-n orice sară
Să trec pe la fereastra-i luminată,
S-o văd la geam, cum umbra şi-o arată,
Şi ore-ntregi s-aştept să-mi mai apară.
Din ochii mari, privirea ei fierbinte
Asupră-mi blând şi dureros să cadă,
Şi-ntr-un suspin ea să-mi citească gândul…
Frumosu-i chip să farmece-a mea minte,
Şi ca pe-un astru-n sufletu-mi purtându-l,
Să fiu copil, şi visurilor pradă!