De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.
31 octombrie 2010, poezie scrisa pe patul de spital
Adrian Paunescu a incetat din viata pe 5 Noiembrie 2010!
FELICITARI TUTUROR!…CRED CA DE ACOLO DE UNDE ESTE SE UITA LA NOI CU DURERE..DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA!
ARE MULTE ALTE POEZII SUPER FRUMOASE DIN PACATE NU AJUNG DECAT PUTINE DIN CELE BUNE..In spatiul mioritic,oita nu mai traieste,
Mai sunt niste lupi care urla caineste
Si,ca de moarte sa se mai spele,
Ciobanul a emigrat intre stele,
……………………….
Cei mai multi n-au nici dreptul la paine,
Aparenta de om,tratament pentru caine,
Dreptatea insasi,elementara,
A fost ucisa pe un peron de gara
……………………
Stam cu chirie la noi acasa,
Birurile se inmultesc si ne apasa
Si intrebam taisul sabiei
Si pe carmaciul narod al corabiei
……………………………
Cu ce drept in prapad sa ne lase,
Cine-i stapanul propriei noastre case?
Cui s-a retrocedat,cu minciuna vinovata,
Ceva ce n-avusese,de fapt,niciodata?
…………….
Melancolica mea Romanie,
Fa-ne sa stim ca mai esti vie,
Scutura-ti pigmeii care te calaresc
Si gusta o bucata de mar cretesc.
Doar atat am putut aici inchega
O rugaciune pentru invierea ta
Si te rog eu,cum te roaga fiecare,
Sa iesi din cumplita crucificare.
Si,ca o intoarcere la tine in destin,
RIDICA-TE,TARA!
AJUTA-NE,DOAMNE….AMIN
A Paunescu,iunie 2010
FELICITARI TUTUROR!…CRED CA DE ACOLO UNDE ESTE SE UITA LA NOI CU DURERE..DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA!
Acum e mai pustiu ca-ntodeauna,
Rămânem iarăşi fără de valori
Şi ştiu că fără dânsul nu-i totuna
Tristeţea sa, la rând, îmi dă fiori.
Şi uite n-are cine să-l ajute,
Săracul muribund, doar el ştia,
Iar eu, adolescenţi şi alte sute,
Dormeam în gând cu poezia sa.
Prin gări descreierate, accidente
Bogaţii mor şi alţi săraci se nasc,
Iar ultimul poet, s-a stins, în lente
Injurii şi blesteme şi sarcasm.
Şi îl iubim cu milă şi cu groază,
Deşi doar unii ştiu a-l mai iubi,
Că Dumnezeu şi-a luat poet de pază
Ce n-o să ne mai scrie poezii.
Inima-mi plange de dor pentru tine maestre
Despărţire
pe pământ avem de toate
însă cu un om mai puţin
clopotele bat în ceasul despărţirii noastre
printre lacrimi de pelin
azi poporul te plânge
lumanari aprinse iti stau la căpătâi
lumina lor sa te calauzească
pe drumul cel dintâi
te-ai urcat la ceruri
sub aripa lui Dumnezeu
să ne veghezi de-acolo
să fii cu noi mereu
în memoria poetului Adrian Paunescu
Maestre, eşti prea mare pentru noi!
Noi nu te merităm asa cum eşti!
Abia acum te-apreciem, maestre,
Abia acuma, cȃnd ne părăseşti.
Te-au îngropat în patimi şi minciună,
Ca versul tau să nu mai poată-ajunge
În inima romȃnului, o armă
În care-ntreaga noastră ţară plȃnge.
Au îngropat valorile şi toată
Mȃndria unei naţii în nevoi,
Şi gratii pus-au zȃmbetelor noastre
Şi-au aruncat speranţa la gunoi.
O ţară de mizerii, asta suntem,
Şi de-aia toţi o duc atȃt de greu!
Domnul te-a luat prea repede, maestre!
A vrut să ne lovească Dumnezeu!
Nu am ştiut să reparăm respectul
Pentru valorile ce mult prea multe mor!
Nu inima din tine-a fost bolnavă,
Ci inima întregului popor.