Gâştele ~ Alecu Donici

Cu o prăjină mare,
Ţăranul gâşte de vânzare
Mâna la târg.
Şi drept să zic:
În cârdul gâştelor, spre buna îndemnare,
Grăbind la zi de târg, bătea ades cam tare.
(Dar unde de câştig sau pagubă s-atinge,
Nu numai gâştele, şi omenirea plânge.)
Eu nu vinovăţesc ţăranul nicidecum;
Iar gâştele altfel aceasta judeca
Şi, întâlnindu-se c-un trecător pe drum,
Aşa striga:
— A! Ce necaz, ce osândire!
Asupra gâştelor ce crudă prigonire!
Priveşte, un ţăran cum bate joc cu noi;
De astă-noapte el ne mână denapoi.
Lui, nătărăului, nu-i trece nici prin minte
Că are datorie a ne arăta cinste;
Căci noi ne tragem drept din neamul cel slăvit
Ce Capitolia din Rom’ au izbăvit!
Romanii, mulţămiţi, au pus şi sărbătoare,
Pentru aşa a lor prea vrednică urmare.
— Şi voi tot cu aceasta vreţi
A lumii slavă să aveţi?
Au zis acel drumeţ.
— Strămoşii noştri…
— Ştiu,
Dar eu la vorba mea să viu:
Ce faptă vrednică voi aţi făcut în lume?
— Nimica, însă noi…
— Că numai de fripture voi
Sunteţi şi bune.
Lăsaţi dar pe strămoşi în pace:
Cu fapta e cinstit acel care o face.
Această fabulă a lămuri se poate,
Dar gâştele să nu se-ntarte.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
abstract

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *