Numai cantand … ~ Alexandru Andriţoiu

De-a pururea pierdutele Arcadii
ale acelei varste. Toate dor.
Privesc, de-un timp, prin gene, ca prin gratii
spre zone care nici nu ma mai vor.

Ca de la morti, nu mai primesc scrisori,
s-a rupt, se pare, roata diligentei
pe harta cerului, la trecatori,
la hainul tainei si-al indiferentei.

Si iata-ma-s, usor de tot, la Linus,
care plutea pe varf de spice-n mers.
Ceva m-atrage inspre polul minus,
spre marginile altui univers.

Doar cantecul, atata-mi mai ramane,
in forma unor ramuri sa-l asez
si pasari sa poftesc sa mi-l ingane-n
domesticirea dulcilor amiezi.

Doar cantecul da zilei sarbatoare,
o mai indupleca sunand din nou,
el, izvoratul vesnic din sudoare
si chinuitul de-a avea ecou.

Vrem, prelungindu-l, sa ne prelungim
extatici, din etate in etate,
inlocuind cu un amurg sublim
uscata spaima de eternitate.

(No Ratings Yet)

Loading...