Odă la condeiul meu ~ Alexandru Macedonski

O! condei, în astă lume
Unde sufăr nencetat,
Unde mic şi fără nume
Eu cu tine am intrat,
Din pruncie, cu credinţă,
Până astăzi m-ai servit,
Neajuns ori suferinţă
A ta voce mi-a-mblânzit;
Neavând altă putere,
Aste versuri îţi dedic,
Căci mi-eşti singura avere
Şi mi-eşti singurul amic!

Eu de tine niciodată
Pân-acuma n-am roşit;
De o viaţă nepătată
Împreună am trăit!
Persecuţii, calomnie,
În picioare le-ai călcat,
Şi lovind în tiranie,
Steagul sfânt l-ai ridicat!
Mi-ai dat zile şi putere,
Şi, crescându-mă de mic,
Mi-ai fost singura avere,
Mi-ai fost singurul amic!

În întreaga-ţi carieră
Ai rămas neatârnat,
Şi oricare barieră
Înaintea ta n-a stat!
Pentru drept şi libertate
Astăzi viu să te dezgrop
Ca deviză ai: ,,Dreptate”,
,,Libertate” ai de scop!
Rennoind a ta putere,
Fă-te mare din nimic,
Căci mi-eşti singura avere
Şi mi-eşti singurul amic!

Calea ta este spinoasă,
Dar învinşi dacă vom fi,
Într-o moarte glorioasă
Amândoi ne vom jertfi,
Vei scri ultima-ţi cântare
Şi apoi, învins de dor,
Te voi rupe cu-ntristare
Şi mă voi culca să mor!
Însă nu… S-avem putere,
O! tovarăşe unic;
Tu mi-eşti singura avere,
Tu mi-eşti singurul amic!

Dumnezeu din cer te vede…
Ştie scopul tău dorit,
În dreptatea lui te-ncrede
Şi vei fi nebiruit!
Dacă-l chemi, el nu te lasă
El loveşte în mârşavi
Şi-n mişeii ce apasă
Pe popoarele de bravi!
Scrie, luptă cu putere,
Fără teamă de nimic;
Tu mi-eşti singura avere,
Tu mi-eşti singurul amic!

Scopul tău e sfânt şi mare
A-mblânzi, a lumina,
A-nfrăţi pe orişicare,
Orice frunţi a-nsenina;
A plivi din piepturi ura
Şi în inime-a sădi
Tot ce are bun natura,
Om cu om spre-a se-ngrădi!…
Înainte!… Şi putere
Aibi, tovarăşe unic,…
Tu mi-eşti singura avere,
Tu mi-eşti singurul amic!

Lupta este începută
Mergi, şi nu te turbura!
Dumnezeu din cer ajută
Rău-n vânt a-l spulbera!…
Fără milă, — fără teamă,
Să urmăm al nostru zbor!…
Până când oare să geamă
Împilatul muritor?
Până când?… S-avem putere!…
Focul naşte din nimic…
Tu mi-eşti singura avere,
Tu mi-eşti singurul amic!

N-auzi groaznic cum răsună
Tunetul ascuns în nori?…
Nu vesteşte vreo furtună
Acel tunet trăsnitor?…
E furtună mare, — mare, —
Carnefici! Îngenuncheaţi!
E poporul în turbare;
E dreptatea… Tremuraţi!
Scumpă armă, cu putere,
Azi, în fine, te ridic,
Dar rămâi a mea avere,
Şi rămâi al meu amic!

(No Ratings Yet)

Loading...