Rondelul lui Saadi ~ Alexandru Macedonski

Drapate-n purpură regească.
Sau înfoiate-n rochi de-argint,
Saadi-n frunzosul labirint
Făcut-a roze să-nflorească.

De-atunci nu pot să veştejească,
Şi viaţa noastră o tot mint,
Drapate-n purpură regească,
Sau înfoiate-n rochi de-argint.

Natura lor nu şi-o dezmint…
Ştiu tot aşa să amăgească,
S-adoarmă, şi să liniştească,
Şi să ne spună că nu mint,
Drapate-n purpură regească.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
fog
;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *