Stuful de liliac ~ Alexandru Macedonski

Era o zi senină ca fruntea de fecioară
Ce e neturburată de-ai patimilor nori,
O zi în care şoapte de îngeri se coboară
Şi vin pe-o adiere să cânte printre flori.

Subţiri ca o dantelă urcau mereu din apă
Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac,
Şi prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă,
Gemea muşcat de vânturi un stuf de liliac.

Plăpândele lui ramuri abia înmugurite,
Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit,
Nainte de-a-şi da rodul mureau învineţite
Când ea veni să şeadă sub stuful oropsit.

Atunci acele ramuri deodată înfloriră
Ş-o ploaie azurie vărsară peste noi…
O! Doamne, acele clipe ce repede pieriră…
Uscat e liliacul şi nu mai suntem doi.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
butterfly
;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *