Pentru ochii tăi răpit-ai
Foc din stele şi din soare,
Pentru buza ta furat-ai
De la roz’ a ei coloare.
Gingăşia, frăgezimea
Ce se joacă pe-al tău sîn,
E plăcută, dar furată,
Ai furat-o de pe crin.
Rîsul, nevinovăţia
De la îngeri le-ai furat.
Ai răpit tot ce-a fost farmec
Din seninul nepătat.
Glasul tău de privighetoare,
Glasul mierlei mult plăcut
L-ai răpi şi cînţi cu dînsul,
Ş-a rămas codrul tăcut.
…………………………..
Înţeleg. Astea-s podoabe;
Dar din inimioara mea
Ce podoabă-ţi poţi tu face,
De-ai răpit-o şi pe ea?
(Convorbiri literare, an XIV, nr. 9, 1 decembrie 1880)