Sunt zece ani. Ce curios îmi pare
Aspectul lucrurilor vechi, uitate!
Ca dintr-un somn, deodată deşteptate,
Parcă privesc c-un aer de mirare…
Mai strâmtă-i casa, toate-s micşorate,
Mă uit ca-n vis, şi caut prin sertare
Nimicuri scumpe… inima-mi tresare
De-o sfântă şi duioasă pietate.
Aceleaşi cadre-mpodobesc păreţii,
Din rame, cată lung şi trist la mine:
Poveşti pierdute-n haosul vieţii,
De farmecul de-odinioară pline,
Îmi readuc parfumul tinereţii…
Parfum de flori crescute pe ruine.