Nebiruit e omul ce luptă cu credinţă!
El ştie că pe lume nimic zădarnic nu-i;
Că dincolo de truda şi jertfa clipei lui,
În taină, vremea ţese la sfânta biruinţă;
Că vuietele toate visează armonie,
Că… este o dreptate, şi… trebuie să vie!
Talazuri năvălească-l! vrăjmaşa lumii ură
Întunece-i viaţa în beznă de minciuni!
Copiii lui închidă-l în casa de nebuni!
Lovească-l orice mână! hulească-l orice gură!…
El simte cum îi creşte din inimă o floare
Cu-atât mai luminoasă, cu cât mai mult îl doare.
Te-ai întrebat vrodată din ce undire-nceată
De lacrimi tăinuite se naşte un izvor?
De mii de ani în piatră loveşte răbdător,
Strop după strop, s-o spargă… Drum greu a fost…
Dar… iată!
În valuri de lumină, chemat de dorul mării,
Un fluviu nou vesteşte Triumful Aşteptării.