Moarte în lumină ~ Ana Blandiana

1

Tu ştii
Câte aluviuni
Lasă în mine apa curgătoare a zilei
Şi ce eroică beznă îmi trebuie
Să mă curăţ de ele
Şi cum,
Atunci când ochii mei abia au uitat
Forma străină a corpurilor
Şi nici o rază
Nu le mai tulbură adânca vedere,
Urechile înspăimântate
Încep să distingă
Scurgerea timpului
Din nou înspre zi.
Împins,
Întunericul primeşte contururi,
Se face impur şi se mişcă,
Înălţat din zăpadă
Câinele ascultă ceva,
Paznicul începe să-şi închidă
Mantaua.
Ajutor, strig
Sperând
Că ar mai putea cineva
Să-l oprească.
Dacă
Nu s-ar mai face dimineaţă? –
Întreb sperând
Că mă mai poate ajuta cineva.
Dacă nimic nu s-ar mai clinti?
Dacă nu s-ar mai pune în mişcare
Imensa roată
Care mă trage pe zi?

2

Numai de tine atârnă asta, tată,
Numai de tine depinde
Ca-n leagănul cald
În care singur m-ai născut
Să-mi vii alături.
Braţele mele tu mi le-ai făcut
Şi-n întuneric te găsesc pe tine,
Şi răsuflarea mea,
Din răsuflarea ta înmugurită,
Lângă clavicula-ţi subţire
Numai noaptea o simţi,
Şi doar din beznă ochii tăi mă văd,
Şi mi-e atât de bine,
Şi ţi-e atât de bine.
Iubitul meu, Doamne, tatăl şi fratele meu,
Nu prăvăli deasupra mea lumina
Ca să dispari în albul ei prăpăd.
Nu-ţi fie teamă de mine!

3

Dacă nu s-ar mai face dimineaţă,
Dacă alunecosul pisc al nopţii
Nu mi-ar fugi mereu de sub picioare,
Cine ar îndrăzni să înjosească
Noptoasele mele izbânzi,
Singurătatea fără ţărm în care
Te simt din când în când cum vii
Şi-apoi te zbaţi să te desprinzi?
E păcat, Doamne, că te-nchid în mine
Ca-ntr-o capcană, ca să te mângâi?

4

Împotriva ta
Cine-ar îndrăzni să-mi vină-n ajutor?
Soarele numai pe tine te-ascultă
Şi-odată cu soarele
Cresc în jurul meu
Pădurile de ochi
Mângâioşi, umili şi uzi.
Ajutor, ajutor,
Numai tu le poţi porunci să adoarmă,
Numai tu,
Fratele meu întru negăsire,
Tu,
Întru căutare mire,
Tu,
Cel ce-ţi astupi cu aripa urechile
Să nu mă auzi.

5

Nicicând n-am fost mai muritoare
O, spinii tăi îmi intră-n umăr dulci,
Eşti prea aproape
Ca să simt durerea
Când capul lin pe pieptul meu îl culci.
Se face noapte peste calendare,
Te leagăn, tată,
În leagănul meu
Şi-mi vine să surâd
Când îmi aduc aminte
Că fiul meu cuminte-i Dumnezeu.
Dar noaptea-l creşte şi mi-l face frate
Şi uită că mi-e frate în curând,
Lângă clavicula-i subţire
Gura mea sfântă respirând
O clipă numai indecisă.
Şi apoi
Devii din nou părinte.
Ce spaimă dinainte
De-a fi şi eu pe lume
Te face să chemi zorii peste noi?
Când m-ai născut
Te-ai bucurat.
Ce nostalgie a puterii tale
De dinainte de-a iubi
Te face
Să răsuceşti lumina-n amândoi?

6

În jurul meu pădurile de ochi,
Locul câinelui desenat pe zăpadă,
Paznicul dormind în soare undeva.
Din ce în ce mai muritoare,
Ce păcat – murmur şi nu înţeleg
Dacă păcatul îl plâng
Sau speram doar să vină.
Aştept curată noaptea următoare
Şi următoarea moarte în lumină.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
wormhole

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.