Înlănțuiri ~ Andrei Lupan

Eh, viața,
din de-a valma orișicum!

Râvnim spre stânci,
lovim în vânt,
ne prăbușim,
urcam pe brânci.

Din temelia glodului mă-ndrum
să-l părăsesc,
să mă găsesc.

Pe omul întâlnit acum,
de ce-l slujesc?
de ce-l sugrum?

Prelinsul cuget,
trândav gând,
razbi-va unde?
lumina-va când?

Langă moluscă eu sunt cel
purtat de sens
în univers?

Povestea asta din oțel
și din argile s-a iscat.
E palma lui,
a unui om ca mine de uscat,
ce-i osândit să-și poarte târnăcopul,
înlănțuind pricinile cu scopul,
sub legea care îl împila,
prin măcinarea timpului ostilă.

(1932)

(1 votes, average: 5.00 out of 5)

Loading...