Tărăboi ~ Andrei Lupan

Măi, măi, măi
ce tărăboi
o mai fost în sat la noi!..
Stai un pic să-ţi spun şi ţie,
să vezi tu minunăţie,
că în sat mai fiştecare
dela mic şi pănla mare
s-o mirat de-aşa-ntâmplare.
Şi din ce?
Toată pricina
îi tăman lelea Grăchina.

Cum n-o ştii?
Pe Grăchina lui Tănasă?
Una grasă,
c-o diseatcă de copchii.
Casa lor
Îi pe-aproape de izvor,
Unde-i drumu-ncârjoiet
şi scoboară
înspre moară,
dela deal de selsovet.
Mai dăunăz îndesară
esă ea din casă afară
în grădină,
când din drum o strigă unul:
― Grăchină, lele Grăchină!
Da Grăchina, vorba ceea,
ca femeia ―
nu l-o cunoscut deodată,
s-o uitat în streşna mâinii
şi-o strigat chiar supărată:
―Cine-i măi, de ce-ntărâţi câinii?
Când colo cine-o strigat?
Costea lui Andrei a Marfii,
predsedateliu din sat.
O chemat-o
ş-o întrebat-o
fel de fel de cercetări,
chiţibuşuri,
mărunţuşuri,
şi cutare
şi cutare;
i-o grăit,
i-o şopotit
şi i-o spus,
ba-n jos,
ba-n sus,
da pe urmă i-o citit
şi-ntr-o carte
şi-n gazetă
şi-n hârtie…

Măi a naibei,
Ce să fie?
Da bărbatul,
supăratul,
îmblă el bietul Tănasă
când afară, când în casă,
se zburleşte
şi se miară,
şi oftează prin cămară,
şi se-nciudă,
şi se- ntartă:
―Ce au ei de stau la poartă?
Înflă el odată pieptul

şi-o pornit la dânşi deadreptul,

dând din coate,

cum e omul mâniet,

da Grăchina:

―Nu se poate,

fugi de-aicea, că-i secret!

Măi minune,

ce se face?

Nu se ştie,

nu se ştie!

O mai tras el o sudalmă

Şi-o stuchit de ciudă-n palmă

şi-o zâs:

―Să nu ieu ciomagul,

să-ţi îndrept eu feleşagul,

măi muiere;

tu să ai asta-n vedere.

Şi-nainte să se-ntoarcă,

o sucit încă-o ţăharcă

şi-o aprins-o,

cum c-adică,

nu de frică

el―Tănasă,

se duce-napoi în casă.

Bun;

amu mai stăi să vezi,

c-am să-ţi spun şi n-ai să crezi.

Când s-o-ntors el din ogradă,

o pornit un fel de childuri

şi de sfadă―

cică:

―Eu

mă duc mâine la Chişinău,

ca să facem adunare

şi-am să ţân o cuvântare.

Da bărbatul

s-o-nciudat odată foc

şi-o-ntrebat-o:

―Vrei s-o iei peste moţoc?

Ori cum văd, ai chef de leafă

peste ceafă?

Da nevasta:

―Mai încet cu vorba iasta,

c-o trecut ea vremea ceea,

când puteai să-ţi baţi femeia:

astăz stim noi alt zacon:

una- două şi-n raion.

Râdica Grăchina glasul,

da Tănasă pleacă nasul,

vorba ceea, se temea,

să nu-ncapă-ntr-o belea.

Ce-ai să faci?

Ce poţi să-i faci?

Nu-i de şanţ, mai bine taci!

Dimineaţa alt bucluc,

ea se-mbracă şi:

―«Mă duc!»

De i-o mărs vestea-n tot satul,

că şi-o lepădat bărbaul.

Trec femei, se întâlnesc,

Stau în drum şi şopotesc:

―Ce zâci?

―Aracan de mine

şi de mine,

nu-i a bine!

Să facă mătălnicii

ea, c-o casă de copchii…

―Cic-o-mblat

şi s-o cătat,

s-o hlizit,

s-o ghilosit

şi s-o dres,

şi s-o-mbunghit,

s-o-ncnopcit

şi s-o-ntuflit

şi, ptfiu!

Cică s-o-mpudrit

şi s-o dus…

Ce ai de spus?

Deamu-i lămurit, că-l lasă

pe Tănasă.

―Vezi neata, ce tărăboi!

O venit vacul de-apoi.

Da Tănase

porăie pe lângă casă

şi icneşte:

―Bună treabă,

ea se plimbă prin străini,

da eu ţurui la găini

parcă-s babă.

Trece unul şi priveşte,

altul vine şi-l întreabă,

celălalt îl ischiteşte:

«Cum aşa, din ce pricină,

nu te teme c-ar să vină…»

Unu-i bagă sula-n coastă,

c-ai rămas făr’de nevastă

ori îl face vădăoi şi-l aţâţă,

da Tănasă numai tace şi sughiţă.

Trece o zî,

trec două-trei,

o întrat grija-n femei:

―Nu-i Grăchina?

―Nu-i şi pace.

―Ce-ai să-i faci tu?

―N-ai ce-i face.

Ce să fie?

Ce să fie?

Nu se ştie.

Nu se ştie.

Când a patra zî-ndesară

hop – că vine şi Grăchina dela gară.

Da femeile-nainte

strigă cât le ţâne gura:

―Ia te uită, ia te miară:

o aduce selsovetul cu trăsura!

Vin buluc toate-n ogradă

după dânsa – vor s-o vadă;

da ea parc-ar fi mireasă,

se răpede

şi-l sărută pe Tănasă.

Lui nici nu-i vine să creadă:

Grăchina poartă năgradă

Stă pe piept şi străluceşte,

scânteieşte

şi sclipeşte,

ca un soare;

numai focuri şi lumină.

El se uită cu merare:

―Ce-i aiasta bre, Grăchnă?

―Îi năgrada cei mai mare,

eu îs mamă eroină.

Şi-am făcut chef mai tot satul,

şi ne-o spus,

ş-am întrebat-o,

ş-am cântat,

ş-am lăudat-o,

ş-am ciocnit toţi din păhare

pentru cinstea ei cei mare…

Că femeile cu toate,

cum le ştiţi că sînt de răle,

de zavistnice ce-s ele,

au pornit un fel de sfadă:

―Vrem şi noi s-avem năgradă!

Noi, iş’lalţi tăceam din gură,

c-am picat la-ncurcătură,

fiindcă nu era uşor

de răspuns la jalba lor.

Da peurmă le-o-mpăcat,

c-o strigat

unul chefliu:

― «Tăceţi, fa, că nu-i târzâu!»

Iac-am spus ce tărăboi

s-o-ntâmplat în sat la noi.

(1945)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *