În furtună ~ Dimitrie Anghel

Sînt seri cînd murmurul furtunei e-aşa de blînd, încît ai spune
Că s-a ascuns în umbr-un înger şi povesteşte o baladă.
Pe-astfel de seri, fără de voie, pe mînă fruntea-mi las să cadă,
Şi nu ştiu pentru ce atuncea aş vrea să-ngîn o rugăciune.

Aş vrea, dar nu mai sunt în stare s-adun pioasele cuvinte,
Şi-atunci visez învins de jale, în timp ce vîntul aiurează
La cei ce mi-au lăsat să moară divina candelă de pază,
De stau acum prin întunerec să lupt cu-aducerile-aminte.

Ardea cu toate-aceste pururi în liniştea odăiei mele,
Şi eu dormeam sub ea în tihnă şi de nimic nu mi-era teamă,
Dar mi-au lăsat-o să se stingă, căci nimeni n-a băgat de seamă
Cît întunerec stă la pîndă la agonia unei stele.

Şi de atunci în mine umbra a prins în tihnă să s-adune,
M-a revărsat, şi-arare totuşi, în noaptea deznădejdei mele,
Presimt că e lumină încă după-ale umbrelor perdele,
Şi-atuncea sufletul mi-aş vinde să pot să-ngîn o rugăciune.

(No Ratings Yet)

Loading...