Nemulţumitul ~ Dimitrie Anghel

Venea-nflorit de alge, de foi, şi scoici barbare,
Vuind urca pe dune enormul ocean;
Venea ca un logodnic zvîrlind mărgăritare
Şi ramuri rupte-n treacăt din codrii de mărgean.

Cu pletele zburlite sălta pe estacade,
Îşi anina în pripă splendidele-i dantele,
Şi iar le lua ca-n urmă mai albe, în cascade,
Să le resfire-n soare supt geamurile mele.

Pierea apoi prin peşteri, şi-acolo, ca avarii,
Ce-şi vîntură într-una grămezile de aur,
Rostogolea pietrişul adus de milenarii,
Făcîndu-şi socoteala imensului tezaur.

Se înălţa pe urmă şi iar venea aproape
Să-mi plîngă subt fereastră – o, jalnic Ocean !
Ce-ţi mai lipseşte oare cînd ai atîtea ape,
Şi-n ele-atîtea perle şi aur şi mărgean?

(No Ratings Yet)

Loading...