Umbre ~ Dimitrie Anghel

Ce stranii lucruri dorm în suflet şi cum nu uită el nimică
Din cîte le închizi într-însul, ca într-o urnă funerară;
E iarnă azi şi, fără voie, eu văd o zi de primăvară;
Şi mă simt iarăşi lîngă tine, pierduta, dulcea mea amică…

În casa toată urcă pacea unei vieţi întemeiate.
Şi la un ceas, un ram apare pe zidul alb, deasupra noastră,
Şi nu-i un ram cu adevărul, ci numai umbra lui albastră,
Pe care-o mînă nevăzută îl leagănă-n mişcări ritmate.

Şi-acuma preajma-ncepe-un cîntec, şi-ncet pe ramura-nclinată
Vîslind cu aripile-n cruce, se lasă două păsărele,
Şi nu ştiu gura lor de umbră ce-au pus atuncea dragei mele,
Dar ştiu că clipa asta dulce n-am mai uitat-o niciodată…

La depărtări şi pretutindeni, se face iarăşi primăvară,
Şi dulcea fantasmagorie a umbrelor ce-au fost s-aşază
Pe zidul alb, ca şi atuncea, în liniştitul ceas de-amează,
În care ne-am iubit o clipă supt ramura imaginară.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
reading
;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *