Râvnind mereu cerul ~ Elena Armenescu

Cobor panta sacră a cerboaicei,
Spre rostogolirea râului
Părăsind piscul însingurat
Lăsându-l pradă trăznetului
Fulgerului
Cobor cu gândul întoarcerii
Jinduind, venind mereu după cer
Şi crucea păsării vii
Ce-mi puse pecetea zborului
La mari înălţimi.

Pe cărarea cerboaicei, în străluciea spectrală a văzduhului
Vreau să mă întorc
Depărtându-mi braţele
Cruce devenind, îmbrăţişare,
Pregătită de înălţare, de zbor…

Braţele, mâinile, aripile
Râvnind mereu cerul.
Urc
În o
culta chemare.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
book

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *