Crize ~ George Bacovia

Tristă, după un copac, pe câmp
Stă luna palidă, pustie –
De vânt se clatină copacul –
Şi simt fiori de nebunie.

O umbră mormăind păşeşte…
E om… atât, şi e destul…
Şi-acum ne-om gâtui tovarăşi:
El – om flămând, eu – om sătul.

Dar vezi… m-a ocolit acuma…
El s-a temut mai mult, mai mult, – săracul…
Pe luna palidă, pustie,
De vânt se clatină copacul…