Colindătorii ~ George Coşbuc

Cad fulgii mari încet zburând,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă nălţător şi rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit…
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judeca pământul.

Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe mic pe Domnul.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
wormhole

1 Comentariu

Leave a Reply to Steve Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.