Ex ossibus ultor! ~ George Coşbuc

A fost un tânăr împărat –
De la mişei a smuls averea
Şi-a smuls de la tirani puterea
Şi mulţi nebuni a spânzurat.

   Dar patru inşi vorbind în şoapte

L-au dus în giulgiuri învălit
Şi-n codul cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.

Cei tari au zis: „A fost mişel!
Ne-a prigonit prea multă vreme.“
Iar popii fulgerau blăsteme
În cei ce mai vorbeau de el:

   Nici voie să-şi cernească portul,

Nici drept să-l plângă n-au avut.
Şi niciodată n-au ştiut
În ce pământ le doarme mortul.

Şi nu vor şti! Căci groapa lui
În blăstemat pământ s-ascunde.
Nici soare-acolo nu pătrunde,
Nici plângerile nimănui.

   Jurat-a iadul să-ngrădească

Cu nopţi de veci acest mormânt;
Iar brazii tac, că nici un vânt
Nui clatină ca să vorbească.

Dar noaptea-n zare, uneori,
Când e furtună-n depărtare,
La margini de-orizont răsare
Un fulger alb, târziu spre zori,

   Şi-ntruna spre pădure arată

Şi scapără spre ea mereu;
E, parc-arată Dumnezeu
Spre groapa cea de veci uitată.

Iar într-o noapte va lovi!
Şi spintecată de lumină
Fugi-va noaptea cea haină,
Şi brazii-n flăcări or vorbi:

   Şi-atunci, cu fulgerul tovarăş,

Ieşi-va mortul împărat,
Şi-n iadul lor, de-unde-au plecat,
S-or prăbuşi tiranii iarăş.

(Titlul se traduce din latină prin: “Din mormânt se ridică răzbunătorul !”)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
walkers

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.