Uitarea ~ George Filip

umbra coboară din trupul de Om
şi mi se face covor la picioare
calci peste ea – o scuipi – o toceşti
şi nu plânge că-i greu şi c-o doare

o privesc cum zace sub mine
şi unoeri – rar – îmi dau seama
că umbra mută mă duce-n spinare
cum mă târau cândva tata şi mama

vreau s-o cinstesc – în vreo crâşmă
să ne omenim – ca acasă
dar umbra fidelă nu se clinteşte
stă ca un câine – sub masă

atunci m-am gândit să cobor eu la ea
dar a fugit undeva – în pământ
ne-au podidit florile şi uitarea:
peste noi trecea o boare de vânt.

(No Ratings Yet)

Loading...