Posta redactiei ~ George Topârceanu

Citeste-mi oda si repet-o,
Amicul meu necunoscut.
Tu, colaborator in petto,
Primeste primul meu salut!
De cum incepe sa vorbeasca
Romanul nostru e poet.
Nu-i om in tara romaneasca
Sa nu fi scris un triolet,
O strofa p-un album de fata
Sau cel putin un acrostis
Pe care, tremurand, odata,
L-a dat iubitei pe furis…
De-aceea fara suparare
Noi iti intindem mana, frate:
A tale crime literare
Mai dinainte-ti sunt iertate…
De vrei sa publici versuri nule,
Vreo nuveleta, un articol,
Noi am luat masuri destule

Sa te scapam de-acest pericol.
Consemnul nostru e teribil:
S-aduci intai certificat
Precum ca esti inamovibil,
Profesor… popa… magistrat…
Sa-ti faci intai o cariera,
Ori cel putin o sinecura,
Ceva, un loc in atmosfera…
Si mai apoi literatura.
Credeam si noi odinioara
Si poate astazi credem inca,
Desi iluziile zboara,
Ca tot ce zboara se mananca…
Da, zboara gandurile mele
Si versul meu e-naripat,
Si-n loc sa mananc eu din ele,
Pe mine ele m-au mancat!
*
Dar daca simti arzand in tine
Al artei foc nepotolit,
Caldura „flacarii divine“
Ce si pe mine m-au parlit;
De vrei ca vulgul sa te-admire
Si orice prost impertinent
C-un zambet de compatimire
Sa-ti zica: bravo, ai talent!
In existenta ta pribeaga
Tot singur, mandru si sarac,
De vrei sa lupti cu lumea-ntreaga
Ca Cyrano de Bergerac;
De-s in zadar a mele sfaturi

Pe langa visul tau, frumos
Ca un castel cu zece caturi
Din care cazi cu capu-n jos;
De vrei sa fii trimis in frunte
Cand s-o isca un nou razboi,
Si nenorocul sa te-nfrunte
Cand te-i intoarce inapoi,
Necazuri cu nemiluita
In lunga ta captivitate,
Sa-ti pierzi amicii si iubita
S-un post la Universitate…
Visand, in urma, o balada
Cu munti, cu soare, si cu flori,
Sa tragi pe Lucifer de coada
Precum l-ai tras de-atatea ori;
Si daca vrei sa ai, pe langa
Acestea, s-alte mici belele:
De vrei ca gheata sa te stranga
Si ca iubita sa te-nsele,
Flirtand cu primul natafleata
Pe care-l are la-ndemana,
S-apoi din nou sa-ti cada-n brate
De sapte ori pe saptamana;
De vrei ca dupa astea toate
De-a binele sa-nnebunesti,
C-o haina verde roasa-n coate
Si cu jambiere muscalesti;
Cand ti-ai pierdut complet busola
Sa faci bucluc dupa bucluc,
De vrei sa intri la Socola,
Sa scapi de-atata balamuc,
Ori sa-ti fii victima si gade
Tu tie singur deopotriva…

Si daca totusi iti surade
Aceasta neagra perspectiva,
Ia pana, domnul meu, si… scrie!
Eu unul nu pot sa te scap.
Dar te previu, ca sa se stie,
Ca singur ti-ai facut de cap.

(1 votes, average: 5.00 out of 5)

Loading...