Acasă ~ Grigore Vieru

Toamnă tîrzie
la noi la Lipcani,
rece ca sfecla de zahăr.
Mă trezesc dimineaţa
cu toate lăicerele casei pe mine,
ostenit de greul lor colorat.
„Mă temeam să nu-ţi fie frig“,
zice mama.
Vin rudele să mă vadă,
vorbesc în şoaptă afară
ca la priveghi,
să nu-mi tulbure somnul
şi ţistuiesc pe cei mici
să fie cuminţi.
Mă aplec să le sărut mîna,
ele şi-o smulg îndărăt:
„Nu trebuie…“
ruşinîndu-se de pămîntul
de sub unghii şi din
crăpăturile palmelor.
O, neamule, tu,
adunat grămăjoară,
ai putea să încapi
într-o singură icoană.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
orion nebula
;

2 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *