Cîntec păstoresc ~ Ioan Cantacuzino

  Păstoreaua cea-ndrăgită
Poartă turma tot mîhnită
Ei, floricica cîmpului
Nu-i dă odihna sufletului.
Iar viersul păsărelilor
O dau şi la mai mult amor.
Toate-i par că să jelesc
Para dragostei tînjesc.
O fîntînă preacurată
Oglindă-i unde ea cată.
Or după chip n-o cunoaşte
Ce-n inimă-ş simte a naşte.
Fata-i zice, foc curat
Ochii, suflet tulburat.
Ea cu lacrămile sale
Mulţeşte apa spre vale,
Zicînd : — Tă rog, rîule, spune
Celui ce l-amar mă pune
Că dă curgi acum mai tare,
Din lăcrămi eşti aşa mare.

(No Ratings Yet)

Loading...