(comandorului Eugen Tautu)
In portul alb, in care-am ancorat,
Nici un pilot nu stie cine sunt,
Nici cate vieti intregi am navigat
Neincetat,
Scuipat de ploi
Si palmuit de vant…
Dar cine-anume sunt cu-adevarat
Nu stiu nici eu…
Nu stiu decat ca sunt un matelot,
Si-atata tot…
Si-acelasi matelot voi fi mereu!…
Sunt matelotul blestemat —
Un lup-de-mare derbedeu,
Betiv,
Suspect
Si mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Si sufletul intors pe dos —
Un matelot ursit, cand m-am nascut,
Sa n-am in viata mea — drept scut —
Decat un fals permis de drum,
Cu care ratacesc si-acum
Pe toate marile de pe pamant!…
Si-asa cum sunt —
Nu sunt decat un “Uite-l… nu e!”
Sunt spectrul omului batut in cuie…
Sunt musafirul nepoftit,
Ce-abia sosit,
Pornesc din nou
Cu-aceeasi veche faima de erou,
Lasand in fiecare port
Cate un mort
Si-acelasi vesnic cobitor ecou…
Sunt spaima celor care nu ma vor
Si cel mai bun tovaras de drum al mortilor…
Sunt Olandezul zburator!…