Vesperală ~ Ion Minulescu

Femeia care mi-a vorbit aseară
De constelaţii fixe
Şi stele căzătoare
Avea figura lungă şi verde ca o pară
Şi ochii negri-galbeni ca un adânc de mare…

Femeia care mi-a vorbit aseară
De lucruri mici şi fără importanţă
Avea în glas căldura soarelui de vară
Şi-n gând accentuate propuneri de-alianţă…

Femeia care mi-a vorbit aseară
Avea idei frumoase, dar bizare…
Spunea că “plopii fără soţ” sunt vorbe de ocară,
Şi toţi Luceferii din cărţi sunt stele căzătoare…

Femeia care mi-a vorbit aseară
(Şi care-o să-mi vorbească viaţa toată)
A fost o dată Mamă,
Dar a rămas Fecioară…
Şi Fiul ei nici astăzi n-are Tată!…

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
drops
;

3 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *