Aloo, telefoanele! ~ Ion Pribeagu

Fraţilor din Cilibia
Şi din toată România,
Cred probabil, c-aţi aflat
Cazul ce mi s-a întâmplat
Vine-un ordin ca ciclonul
Şi-mi blochează telefonul.
Trece o lună, o suport,
Dar fără telefon sunt mort!
Mi-e tot neamu-ntr-un canon
Şi mi se prăvale steagu!
– I’auzi Domnule! – Pribeagu
Să nu aibă telefon?
Dar se-ntorc în oseminte
Toţi strămoşii din morminte
Iar răzeşii din cortegiu
Strigă-ntruna: Sacrilegiu!

Dar cum sunt băiat deştept,
Nici o clipă nu aştept
Scrisul meu de-o săptămână
Îl îndrept direct în mână
Lui Maioru’ Căpăţână
Care-i şef şi de bonton
Comandant la Telefon,
Şi cu multă-nfrigurare
Îi scriu oful ce mă doare:
„Prea distins amfitrion,
Nu sunt „Von”
Nu port spadă, nici cordon,
Nu pot cioc, nici barbişon,
Nu beau vin fără sifon,
Nu sunt rudă cu pardon,
Spiridon,
Nici cu Doctorul Parhon,
Nici cu Gala Galaction
Sunt un simplu Nea Ion
Umorist autohton
Cunoscut din Raion
În Gramont şi-n Malmizon
Şi-n acest cumplit sezon
Am un straşnic ghinion
Căci pe-al Ţărei-ntregi, fronton,
Numai eu n-am telefon!

Am de toate; am palton,
Am plastron, am baston,
Am veston, am piston,
Murături într-un castron,
Am şi ţuică într-un bidon,
Am în curte-un lampion,
Am bomboane într-un carton,
Trei găini şi un clapon,
Cinci cutii e bulion,
Zece plăci de gramofon,
Anecdote un vagon,
Spirite un poligon,
Calambururi un pogon,
Şi volume-un camion,
Doar un lucru nu am: Ton!
Nu am ton la telefon!
De aceea, cer pardon
Prea distins amfitrion
Că lansez acest balon,
Dar cum ştiu din lume – un zvon
Că eşti pururi de bonton
Şi mai eşti la telefon
Cel mai important pilon
Şi ţivil,
Şi cazon,
Fă-mi şi mier-un mic plocon,
Înţelege-al meu canon,
Haide, ajută-l pe Ion,
Pune mâna pe buton
Şi repară-mi la maison,
Telefon!

Te-oi slăvi după dicton,
Ca într-un sympozion
Şi ţi-oi incrusta-n beton
Versuri de Francois Viillon,
Ode un batalion
Şi sonete-un milion!
Voi bea vin, voi bea cruşon,
Vin de Rin şi Sauvignon,
Şi-oi da sfoară din balcon,
Să se ducă-n lume zvon
Şi-n Paris şi-n Washington
Şi-în Saigon,
Şi-în Dijon
Şi-în hebron,
Că de ziua mea plocon
Mi-ai pus ton, la telefon.
Te salut cu mult rezon
Respectuos:
Pribeagu Ion

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...
drops

1 Comentariu

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.