Şi te închini ~ Ionuţ Caragea

prostia nu-i o armă, e scutul de oţel,

toţi sfinţii în cazarmă te-aşteaptă la apel,

durerea nu-i o cale, de nu ştii să o porţi,

bei vinul din pocale şi îi jeleşti pe morţi.

ideile-s corupte, cuvintele-s murdare,

iubiri cu haine rupte, atac şi apărare,

o viaţă-ntâmplătoare nu-ţi va grăbi clemenţa,

de cauţi ajutoare, te bântuie… demenţa.

trecutul te inspiră, prezentul te-amăgeşte,

când firul se deşiră, durerea-i ca un cleşte,

te-ntrebi ce o să vină, ce vine nu contează,

pe dâre de lumină credinţa delirează.

ehei, umanitate, a câta oară scriu

cuvinte aruncate ca lutul pe sicriu?

durerea nu-i o cale, de nu ştii să o porţi,

bei vinul din pocale şi iar te-nchini la morţi.

ce tristă este viaţa, poetu-i încă viu…

sau întrupează umbra a celui ce-o să fiu?

(No Ratings Yet)

Loading...