Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi –
mai e nevoie de vreun vers?
Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult –
mai e nevoie de-un izvor?
Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?
Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os –
mai e nevoie de cuvânt?
Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?
Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea –
mai e nevoie de destin?
(No Ratings Yet)
Loading...
Printre crengi si printre soare Luna incet apare Pe sub soare
VAD IUBIRE
CAND MA UIT SPRE CER
VAD SPERANTA
CAND MA UIT SPRE SOARE
VAD BUCURIE
CAND MA UIT SPRE TINE
dea lungul timpuli ,
totul sa scimbat
mai degrama
sa modernizat
nu mai e ca o dinioara
cum ear inainte
acu numi pasa
nu ne mai putem scimba
este inutil
nimanui nui pasa
de aceia
noi ne scimam
Azi , in satul din campie
Anceput incet sa cada
Cate-un fulg , ce bucurie!
Vom avea din nou zapada .
Oamenii stau toti prin case
Si in sobe arde focul
Iarna vine-avum si lasa
Neaua sa imbrace totul .
In padure , pe carare ,
Cerbul a iesit grabit
Si priveste cu mirare
Baba iarna a sosit .