Trebuie să plec astă-seară… ~ Magda Isanos

Trebuie să plec astă-seară
sau mîine. Un înger de pară
lîngă patul meu va veni :
scoală-te, nu zăbovi.

Îngere, lasă-mă pe pămînt.
Strînge-ţi aripile pline de vînt
şi priveşte :
totu-nfloreşte şi creşte.

Lasă-mă să-mi mai trec umbra pe-aici,
peste ape-n tremur şi potici,
Să culeg flori, să-mpletesc cununi…
Iată, nu cer multe minuni.

Ia o ramură şi prefă-o-n femeie,
Du-o-naintea dumnezeului tău să steie ;
ea va răspunde nevinovată
despre viaţa mea toată.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
horse shoe

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *