Destinare ~ ovidiuvasile

Destinare

Omenirea-i amintire,
De simţiri şi de trăiri,
De memorii colective-n
Cugetări şi nemuriri.
Toate-n lume-s trecătoare,
Rămânând în timp şi-n gând,
În memoria terestră,
În pământul de pământ.

Şi pământul ne vorbeşte,
Despre lume, despre noi,
Informaţii preţioase,
Taine vechi şi taine noi,
Care-asimilate-n vremuri
Şi-apoi puse cap la cap,
Poartă-n ele directive,
Poartă calea de urmat.

Însă calea nu-i uşoară,
Calea spre desăvârşit.
N-are luminiţă-n capăt
Să te-ntorci de-ai obosit.
E pornire şi plecare-n,
Sensul unic, infinit,
Calea albă către ceruri,
Local de unde-am venit.

E absurdul cel de taină,
Care ţine-n legământ,
Destinaţia celestă,
Ce se află în pământ.
Are rost să descompună,
Simfonia de cuvânt,
Substantivul propriu-n stele
Şi materia-n mormânt.

(No Ratings Yet)

Loading...