era înainte de tristețe ~ laura_

Era înainte de tristețe, înainte de-a ‘nvăţa să număr

când, scuturându-se de noapte, un şoim mi-a poposit pe umăr.

Pe-atunci topea în lume vara o miere blândă, aurie;

dansa râzând pe stradă toamna în luminoase pardesie…

De-atâta cer păliră umbre… dar ne pândeau de dimineață!

Flămânde se-nfrățeau cu norii iar şoimul îmi spunea: învață!

Abia-nvățam să-ndur furtuna…  Ce păsări au venit să bată

cu pliscul însetat de sânge în mâna mea înmănuşată?

Inchide ochii, mi-a spus şoimul şi, ascuţit în depărtare,

cazu ca fulgerul pe umbre… Azi sunt nisip, nisip şi sare.

Poate c-am plâns în somn cu mâna întinsă, goală,  spre pustie…

Eşti o minciună, lumea-i vara din mierea blândă, aurie…

(No Ratings Yet)

Loading...