era înainte de tristețe ~

Era înainte de tristețe, înainte de-a ‘nvăţa să număr

când, scuturându-se de noapte, un şoim mi-a poposit pe umăr.

 

Pe-atunci topea în lume vara o miere blândă, aurie;

dansa râzând pe stradă toamna în luminoase pardesie…

 

De-atâta cer păliră umbre… dar ne pândeau de dimineață!

Flămânde se-nfrățeau cu norii iar şoimul îmi spunea: învață!

 

Abia-nvățam să-ndur furtuna…  Ce păsări au venit să bată

cu pliscul însetat de sânge în mâna mea înmănuşată?

 

Inchide ochii, mi-a spus şoimul şi, ascuţit în depărtare,

cazu ca fulgerul pe umbre… Azi sunt nisip, nisip şi sare.

 

Poate c-am plâns în somn cu mâna întinsă, goală,  spre pustie…

Eşti o minciună, lumea-i vara din mierea blândă, aurie…

 

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
human

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *