Iluzii optimiste ~ ovidiuvasile

Iluzii optimiste

I-am adus în dar iubitei

O fiinţă, muritoare

Din siajul de lumin-a

Unei stele căzătoare.

Ce credeam, că-i praf de stele

Dar erau, bulgări de soare.

Noi vedem, cum steaua cade

Dar de fapt, e călătoare.

Ochii, care ne înşeală

Cu lumină şi ne doare

Toate par, aşa frumoase

Doar, de la distanţă mare.

Noi vedem, prin legea firii

Toate bune şi frumoase.

Căci păcatul şi-l asumă

Doar fiinţe curioase.

Căutând mereu frumosul

Cercetând, dacă-i urât

Şi văzând, ce nu-i nevoie

N-i se pune-un nod în gât.

Mai apoi, cu aroganţă

Noi, ne credem înălţaţi.

Iar pe cei, ce văd frumosul

Îi numim, înapoiaţi.

Sufocând fiinţa vie

Cu deprinderi, inutile

Păcălind naturaleţea

Cu subtilităţi, subtile.

Legea firii, interzisă

Scoasă, în afara legii.

Noul Dumnezeu, al lumii

Este mai presus, ca regii.

Din religii masculine

Cu prestări, de domnişoare

N-i se-mprăştie credinţa

Ca lumina de la soare.

Doar că lumea-i găurită

Precum stratul de ozon.

Cu lumina lină, arde

Omul prost şi fanfaron.

În loc să ştim şi să credem

Am ales, numai a ştii

Dovedind cu certitudini

Documente şi hârtii.

Strângerea de mână este

Ca şi vorba, pe cuvânt

Amintire sau tradiţii

Jurăminte, praf de vânt

Doar simboluri de faţadă

Arătate de departe

Ca şi steaua, călătoare

Stăm şi o vedem, cum cade.

Căci de n-ar fi instrumente

Cu vedere de văzut

Am umbla şi noi ca magii

Să vedem, unde-a căzut.

(No Ratings Yet)

Loading...